Mă apropii de 35 de ani, așa că Instagramul îmi amintește zilnic că proteina e foarte importantă pentru masa musculară din care voi începe să pierd natural în următorii ani, iar microbiomul meu – zis și „al doilea creier” – e mai fericit când îl hrănesc cu 30 de plante distincte pe săptămână. (Știu, sună copleșitor, dar a devenit mai ușor de digerat de când am aflat că se pun și semințele, și ierburile, și condimentele, ba chiar și cafeaua de bună calitate și ciocolata de minimum 70% cacao!)

Dar în ce măsură ne mai permitem azi să mâncăm ca pe Instagram? 

Ce-am simțit cu toții în buzunar e că, în ultimii cinci ani, prețurile au bubuit. Inflația medie anuală a sărit de la aproape 5% în 2021 la aproape 14% în 2022, pe fondul crizei energetice amplificate și de războiul din Ucraina. În plus, după ce lucrurile s-au mai calmat o vreme, a trecut de 10% în 2026 – creșterea TVA-ului și liberalizarea prețurilor la energie electrică fiind cireașa de pe tort. 

Cât costă 100g de proteină pe zi?

Dar ca să găsesc răspunsul factual, nu doar pe cel emoțional, am trecut la calcule. Pornind de la mantra celor cel puțin 100g de proteine pe zi, mi-am asamblat un coș proteic cu ingrediente pe care chiar le consum de la Lidl: piept de pui, păstrăv, sardine, ton, ouă, brânză proteică, iaurt grecesc, linte, fasole, edamame și mazăre. 

Total? 170 de lei pe săptămână, adică vreo 737 lei pe lună doar sursele de proteină. Fără carbohidrați, fără fibre, fără fructe, fără grăsimi, fără dulciuri sau chipsuri de ronțăit la film. Și sigur că nu toată proteina e la fel. Păstrăvul și brânza proteică ajung să ocupe peste 40% din nota de plată săptămânală, deși împreună dau doar 108g de proteină, cât dau lintea, fasolea și ouăle la un loc, pentru mai puțin de 14 lei. Dar vrem diversitate, nu-i așa? Și ne influențează puțin și marketingul. 

Acum 5 ani, exact același coș ar fi costat aproape 106 lei pe săptămână și doar 456 lei pe lună, ceea ce înseamnă că suntem martorii unei creșteri de 61%. Yup, scumpirile nu sunt doar un „feeling”.

Probabil te întrebi cum am ajuns la cifrele astea precise. Am pornit de la prețurile de azi, așa cum apar ele pe radarpreturi.ro, de la Lidl, în iunie 2026. Apoi le-am „dat înapoi” folosind inflația oficială (pentru că Lidl nu-și publică arhiva de prețuri, așa că nu putem ști cât costa exact pieptul de pui la același raft acum cinci ani) – adică am raportat fiecare preț la cât a crescut categoria lui între 2021 și 2026. 

Pentru asta, am folosit indicele armonizat de prețuri (HICP) al Eurostat – termometrul oficial al scumpirilor din UE –, luat prin FRED, baza de date publică a băncii centrale americane din St. Louis, care adună la un loc mii de astfel de serii. Fiecare aliment intră în categoria lui dintr-o clasificare europeană standard numită COICOP, un fel de raft oficial pe tipuri de cheltuială (carne, pește, lactate și ouă, fructe și nuci, legume, pâine și cereale).

Formula e așa: prețul din 2021 = preț de azi × (indicele categoriei din 2021 ÷ indicele din aprilie 2026). Astfel că cifrele din 2021 nu sunt observate la rafturile de acum cinci ani, ci reconstruite; o estimare a cât ar fi costat fix coșul ăsta, corelat cu scumpirea oficială pe fiecare categorie. Ele trebuie citite ca o ajustare la inflație. 

Cât costă un microbiom fericit?

Și pentru că nu mâncăm doar proteină, ba chiar suntem deficitari la capitolul fibre, am virat spre wishful thinking și am calculat și ce ar însemna pentru buget un coș cu 30 de plante distincte – pe care chiar le-aș mânca – cumpărate tot de la Lidl (un discounter! adică un magazin care oferă produse de bază și bunuri de larg consum la prețuri mai mici decât supermarketurile tradiționale).

Am pus pe listă sparanghel, semințe de dovleac, spanac, conopidă, varză de Bruxelles, ardei gras, dovlecel, afine, castraveți, broccoli, roșii, rubarbă, pătrunjel, avocado, zmeură, banane, caju, struguri, kiwi, linte fasole, mazăre, salată, semințe de floarea-soarelui, merișoare, căpșuni, mărar, țelină apio, ridichi și ceapă de apă. 

E un coș „aspirațional”, pe care-l vedem cu toții în liste de meal prep pentru oameni ocupați. 

Totalul? 273 lei pentru o săptămână versus 176 lei pe săptămână acum cinci ani, în iunie 2021. O creștere de 56% care ne face să sărim lunar de la 761 la peste 1.100. Azi plătim peste 420 de lei în plus pe lună pentru exact aceleași plante luate de la Lidl. 

Așadar, dacă am lua la propriu ambele imperative în versiunea lor de Instagram — 100g de proteină pe zi plus 30 de plante distincte pe săptămână pentru un microbiom fericit —, am ajunge să plătim doar pe acestea aproximativ 1.900 de lei pe lună. 

Cine își mai permite, de fapt, „mâncatul corect”?

Astfel, s-ar duce aproape jumătate din tot „coșul minim pentru un trai decent” al unei persoane singure, stabilit la 4.322 lei pe lună de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România. (Aceștia publică anual un raport în care urmăresc cât ar costa acoperirea nevoilor reale – și de locuire, și de educație, și de hrană, și de divertisment –, și recalculează anual; eu folosesc aici cele mai recente date, din septembrie 2025.)

E mult, e puțin 4.322? Depinde cine ești și unde locuiești. Culmea însă e că acești 4.322 lei sunt calculați la un vârf de inflație, în septembrie 2025. De atunci, inflația a crescut și a atins chiar 10,7%. Ceea ce înseamnă că decalajul dintre ce câștigă oamenii și cât costă un trai decent s-a mărit și mai mult. 

Raportat la salariul mediu net în București, care e undeva la 7.000 lei, cu aproape 1.500 lei peste media națională, acest buget de 1.900 lei pentru proteine și fibre înseamnă peste un sfert din venit (aproximativ 27%). 

Raportat la media națională netă, care era puțin sub 6.000 în martie 2026 – aproape o treime (aproximativ 32%). Iar raportat la salariul minim, care în 2026 ajunge la aproximativ 2.700 de lei net de la 1 iulie, cele două coșuri (doar proteină și plante) ar înghiți aproximativ 70% din tot venitul lunar, înainte de chirie, facturi sau orice altceva. 

Pentru cele aproape 1,8 milioane de oameni care trăiesc pe salariul minim în țară, „mâncatul sănătos" în versiunea recomandată de experți pur și simplu nu încape în buget. 

Iar ce e și mai frustrant e că alimentația asta „ideală” pe care ne-o repetă algoritmul nu e un moft – n-avem în coș nici fructe de mare, nici legume din cultură ecologică, nici carne „de fermă”. Ea doar ne arată că sănătatea a devenit un lux și că e absolut necesar să corelăm salariul minim din România măcar cu coșul minim pentru un trai decent, așa cum o cere legea. (Acum, cei aproximativ 2.700 de lei net acoperă doar 60% din cei 4.322 de lei de care are nevoie lunar o persoană singură ca să trăiască decent.) 

De ce s-a scumpit tocmai ce e mai sănătos?

În plus, fix categoria care ar trebui să ne umple farfuria zilnic – legumele – a crescut cel mai tare, mai mult chiar decât carnea de pui. Legumele și fructele sunt categorii influențate masiv de climă, astfel că prețurile pot urca sau coborî de la un sezon la altul în funcție de cum a fost recolta – orice secetă, caniculă sau grindină se vede aproape imediat în preț, fiindcă o legumă nu se poate stoca luni întregi. Ca grâul, de pildă, din care se face și pâinea noastră cea de toate zilele, care a fost oricum ținută în frâu de plafonarea adaosului la alimentele de bază. Iar fructele și legumele care vin de departe, precum avocado, caju sau kiwi, depind și de transport și de lanțuri frigorifice, toate lovite de scumpirea energiei. Peste toate se adaugă TVA-ul care a crescut de la 1 august 2025 – de la 9% la 11%. 

Apropo de grâu. La coada clasamentului scumpirilor stau tocmai alimentele de bază, care nu-s neapărat cele mai nutritive opțiuni de zi cu zi. Pâinea albă simplă, făina albă de grâu tip „000”, zahărul, uleiul, mălaiul sunt printre ingredientele pe care statul le apără activ de scumpiri. Din coșul meu, doar ouăle de calibru M, carnea proaspătă de pui, ceapa, strugurii, roșiile și ardeii vrac sunt printre puținele produse plafonate până la finalul anului. (Adică procesatorul poate adăuga cel mult 20% peste costul de producție, lanțul de distribuție are voie să adauge maximum 5% peste prețul de achiziție, iar comerciantul mai poate pune până la 20% peste cât a dat.) 

Așadar, da, totul s-a scumpit. Dar nu uniform. Ierarhia scumpirilor din ultimii cinci ani e fix pe dos față de ce ni se spune că ne va asigura sănătatea. Peștele, leguminoasele și legumele de sezon au luat-o înaintea pâinii albe și zahărului rafinat. Iar după ce că sistemul de prețuri te împinge, discret, spre farfuria care te umflă mai repede, vine din spate și Instagramul, cu buddha bowlurile lui cu ton, brânză proteică, afine și avocado și șoptește estetic: „ăsta e standardul”. 

Din fericire, există și cealaltă farfurie, pe care n-o prea vedem în feed. Lintea, fasolea, mazărea și ouăle dau exact aceeași proteină ca păstrăvul și brânza „proteică”, pentru mult mai puțini bani. Există și plante ieftine în coșul meu pentru microbiom – varza, rădăcinoasele, ceapa, mărul de sezon. Soluții există. Însă nu arată la fel de bine în poze și nici nu sunt gata de mâncat cât ai clipi. 

Cât costă, de fapt, să economisești?

În plus, e clar că prețul coșului crește dacă luăm în calcul tot ce am avea nevoie în cămară și în frigider ca să ne gătim majoritatea meselor acasă – ceea ce implică și un anumit privilegiu de timp. Iar dacă ne trăim viața în impredictibilitatea ei, cumpărând 3 lulele de la Mega Image, pentru că am uitat că s-a terminat untul când am mers la Lidl, mergând după fructe la Piața Obor și alegând făina pentru pâinea cu maia homemade de la Metro, bugetul sare și mai sus.  

Uite doar un exemplu: Zuzu Iaurt Stil Grecesc 2% la 150g poate fi cumpărat la 4.09 lei dintr-un supermarket și 2.99 lei din altul – o diferență de 1,10 lei la un singur produs. Dacă nu ești genul care vânează activ reduceri și nu mergi cu listă la cumpărături, leu cu leu cu leu s-ar putea să te surprindă neplăcut la casa de marcat. 

Deși mă consider un om destul de disciplinat, mi se pare copleșitor să fac 3-4 drumuri ca să scutesc, poate, 50 de lei. În plus, dacă iau taxiul ca să le pot căra pe caniculă, reducerea se anulează, nu-i așa? Unde mai pui că nici o bucătărie cu mult spațiu de depozitare n-am, ca să cumpăr „en-gros” la reduceri, cum te sfătuiesc meal plannerii americani. 

În plus și poate cel mai dureros pentru mine, freelancer hustler în cea mai mare parte a timpului, e că timpul înseamnă bani. Iar inegalitatea nu e doar între cei care mănâncă „premium” și cei care mănâncă ieftin, ci și între cei care au timp să-și amortizeze singuri scumpirile – pentru că gătesc acasă, cumpără sezonier, își planifică mesele, cumpără din mai multe locuri – și cei care plătesc, în bani sau în sănătate, lipsa acelui timp.

Deși există un scenariu optimist al economiștilor citați de Digi24, care prezic o „încetinire” a inflației spre finalul anului, asta nu înseamnă că prețurile scad, ci doar că urcă mai încet. Pentru că inflația măsoară cât de repede cresc prețurile, nu cât de sus sunt. Concret, pe bon, dacă un litru de lapte a sărit de la 5 la 7 lei într-un an cu inflație mare, iar apoi inflația „se corectează", laptele nu se întoarce la 5 lei. Rămâne 7 lei și, la o inflație de 3%, să zicem, ajunge la aproximativ 7,20 lei anul următor. 

Până vedem cum se așază asta în practică, lecția pe care mi-o las mie, la vârsta la care am ajuns, e mai puțin anxioasă decât bonul: există o listă bună de proteine și de plante – cea locală, de sezon, fără etichetă care țipă „high protein”. Timp să avem să o cumpărăm de unde e mai ieftin și să o gătim chiar noi. 

Acest material a fost documentat cu sprijinul unei burse oferite în cadrul cursului „Economie pentru Jurnaliști”, organizat de Asociația Media DoR și finanțat de Banca Comercială Română (BCR).