08 - Sentimentul din economie

Share

👋 Am încheiat prima ediție a cursului de Economie pentru Jurnaliști. Aici vom posta mai multe actualizări și vom oferi comentarii pe economie o dată la două săptămâni pe înțelesul tuturor. Stay tuned for a new edition, hopefully soon.


România încă nu are guvern funcțional. Se tot vorbește de PNRR, de SAFE, dar la fel de mult se vorbește și de linii roșii. Au fost deja două tentative de guvern, dar ambele au eșuat. Până acum, cei cu putere refuză să-și folosească puterea pentru a guverna țara.

De mai bine de două luni ne regăsim în această situație, iar acum câteva zile au ieșit datele pe luna iunie privind indicatorul de sentiment economic (ESI). Orice valoare sub 100 reprezintă o înăsprire a perspectivelor asupra economiei. Altfel spus, când valoarea este sub 100, mediul de business este mai pesimist.

În mai 2026 indicatorul ESI era la 90,8 în cazul României, iar în iunie s-a dus în cap de tot, ajungând la 83,5. Picajul este extrem, așa ceva am mai văzut doar în perioada pandemiei sau în momentul 2008 - 2012 (criza financiară).

Este adevărat că și media europeană ste află sub 100, deci și țările europene, în medie, sunt mai pesimiste legat de viitorul economiei. Da, doar că România este într-o ligă complet diferită, iar sub pragul de 85 unde nu se mai află nimeni altcineva.

Tendința nu este similară pentru țările din regiune, deoarece în Croația, Cehia, Ungaria, Polonia și Slovenia sentimentul este pozitiv, adică peste 100. Bulgaria și Slovacia ce sunt sub 100, dar nu ajung nicidecum la nivelul pe care România a reușit să-l atingă recent - 83,5.

Dar ce măsoară ESI mai precis?

Bine, bine, am scăzut, dar ce înseamnă? S-au închis așa multe afaceri în rândul nostru, au dat faliment în stângă și-n dreapta? Nu chiar.

ESI (indicatorul de sentiment economic) nu măsoară activitatea economică efectivă, ci percepțiile. Este un indicator compozit calculat lunar de DG ECFIN pe baza anchetelor de conjunctură: chestionare trimise managerilor de firme și consumatorilor, cu întrebări calitative (situația s-a îmbunătățit / a rămas la fel / s-a înrăutățit).

ESI, mai apoi, se compune din cinci sub-indicatori de încredere, cu ponderi fixe:

  • industrie 40%
  • servicii 30%
  • consumatori 20%
  • retail - adică comerț 5%
  • construcții 5%.

Fiecare sub-indicator e la rândul lui media unor solduri conjuncturale - de exemplu, la industrie: evaluarea stocului de comenzi, a stocurilor de produse finite și așteptările de producție pe următoarele 3 luni.

Important de știut este că ESI este standardizat la o medie pe termen lung de 100. Deci un ESI de 83,5 nu înseamnă "economia a scăzut cu 16,5%", ci că sentimentul e semnificativ sub media istorică.

Și pentru că măsoară așteptări și percepții, nu producție sau vânzări efective, o scădere de ESI poate reflecta atât deteriorare reală, cât și anxietate anticipativă - firmele se panichează, anticipează ceva mai rău, etc.

Păi și de unde este scăderea?

Poate părea că este de la consumatori, dar acolo deja s-a dus în cap anul trecut prin luna mai 2025, iar de atunci s-a stabilizat în jur de -35 încă din iulie. A mai fluctuat ușor, dar încrederea consumatorilor în economie este la un nivel jos de mai bine de un an.

Am văzut o scădere acolo în mai 2025 care încă se simte și astăzi, doar că scăderea din iunie 2026 nu vine de aici, ci de altundeva.

Mai precis, scăderea bruscă vine din Servicii - adică orice de la IT până la transporturi sau spălarea hainelor. Serviciile, adică acele activități pe care o persoană (sau o firmă) dă bani.

Picajul este de la -6,3 în mai 2026 la -23,8 în iunie 2026. Scăderea este abruptă, fără doar și poate, doar că un astfel de picaj ar trebui să se vadă pe stradă și în fiecare afacere cu care interacționăm în viața de zi cu zi. Sigur, cu toții zic că este mai rău astăzi decât era acum un an - aici nici nu încape îndoială.

Dar chiar este atât de rău?

Dacă ne uităm pe datele defalcate pe sectoare, vedem că situația nu este nicidecum atât de dezastruoasă. Transportul pe apă a avut o ușoară trecere de la pesimism la optimism, dar transportul terestru s-a dus de la -5,2 la 5,4 în aceeași perioadă.

Ok, agențiile de turism au scăzut de la aproximativ - 14 în mai la -29 în iunie. O scădere abruptă, dar este justificată și de datele INS și de faptul că austeritatea a lovit direct în consum, deci a tras în jos și de vacanțe. Chiar și așa, scăderea de la agențiile de turism este apoi contrastată de o îmbunătățire a sentimentului în rândul activităților juridice și contabilicești.

Nu mai înțeleg, ce se întâmplă? Deci noi avem un indicator de sentiment economic (ESI) care este alcătuit din mai mulți sub-indicatori - aici avem și Serviciile.

  • Serviciile sunt alcătuite din mai mulți sub-indicatori pe fiecare domeniu, iar fiecare dintre acești sub indicatori reprezintă un sold conjuctural (ce? adică câți au zis că sunt mai bine minus câți au zis că este mai rău).

Zona de Servicii este responsabilă pentru scăderea abruptă a indicatorului de sentiment economic (ESI) în iunie 2026. Doar că mai sus am văzut că în zona de Servicii, situația este mai diversă, iar în timp ce unele au scăzut, altele s-au dus în sus.

Doar că... există un vinovat. Este vorba de: Office Administrative, Office Support and Other Business Support Activities care a scăzut de la -4,1 la -84,3. Wtf?

  • În română, acest sector se numește Activități de secretariat, servicii suport și alte activități de servicii prestate în principal întreprinderilor.

În total, în acest sector, conform Institutului Național de Statistică, erau angajați aproximativ 75.000 oameni în luna aprilie 2026. Nu au avut loc scăderi bruște de personal, nicidecum, dar nici scăderi ai producției (tot de la INS 😉). Atunci ce s-a întâmplat?

Aici e o întrebare la care merită răspuns :) dacă cineva e interesat de subiect, îmi puteți scrie și vă pot ajuta cu câteva direcții. Merită contactați și câțiva oameni din domeniu, mai ales cei din firmele cu peste 10 angajați și întrebați de ce au răspuns așa de negativ la acele chestionare? Chiar vine apocalipsa?


Tip 💡

Toate datele pe care le-am analizat aici le găsiți la liber pe internet. Doar căutați DG ECFIN Survey și o să ajungeți, cel mai probabil, pe acest site. De acolo se pot lua toate :).


Recomandări de articole

[Video - Termene.ro] Cine cumpără datoria României | Mihaela Peneș (Citi) | Cu cifrele pe masă. O discuție interesantă de o oră care explică pe scurt macroeconomia și diverși indicatori.

[Video - voidzilla] hugepolymarket scandal. Nu doar România are o problemă cu păcănele.

[Video - Bloomberg Originals] This is What Brexit Cost the World. Cum mai arată Uk astăzi și au reușit să-și

[FT] The space bit of SpaceX is worth $8 a share, says Morgan Stanley. Cel mai mare IPO, LOL.

[Yes I give a fig] A Token China Shock. Lumea se mută către modele chinezești de AI pentru că sunt mai ieftine.


👋 Ne vedem peste două săptămâni când vorbim despre industria auto. Hai că vă dau un sneak-peak: pierdem lunar 1.200 de oameni.