[03] Inflația va scădea în curând

Share
[03] Inflația va scădea în curând

Inflația a trecut de 10% în aprilie 2026. Până la finalul verii va scădea semnificativ.

Nu o spun doar eu, ci și Banca Națională a României (BNR) în ultimul Raport asupra Inflației (mai 2026). Graficul de mai jos arată o scădere bruscă de la 10,3% în T2 2026 la 5,7% în T3 2026.

Altfel spus, reducerea va fi de 4,6pp în perioada iunie - septembrie 2026. Al cui este meritul?

Putem să pariem că începând că august (atunci se publică inflația pe luna iulie) vor ieși n voci politice care să-și revendice scăderea creșterii de prețuri. Nu va fi un singur partid, nu vor fi doar trandafirii, ci sentimentul se va răspândi orizontal. Cei care nu sunt la guvernare vor deplânge în continuare situația grea cu care se confruntă românii, în timp ce aceia care vor conduce își vor atribui meritul

Am vorbit foarte mult despre inflație și deja știm că în iulie 2026 se va împlini un an de la scăderea plafonului prețului la energie electrică pentru consumatorii casnici. O lună mai târziu, în august 2026 se va împlini un an de la majorarea cotei de TVA.

Deci, ce se va întâmplă până la finalul verii? Inflația va scădea semnificativ. Prețul energiei electrice a înregistrat un salt în iulie 2025 (eliminarea plafonului), dar ulterior creșterea nu a mai existat decât între parametrii mici (-1,02 în martie 2026). Inflația medie anuală a energiei electrice pare, în continuare, ridicată, doar că acolo este vorba de un pur efect matematic.

Să simplificăm.

Îmi plac căpșunile 🍓 și până în iulie 2025 anul trecut obișnuiam să consum în medie 100 de căpșuni 🍓 / lună. În iulie 2025, am decis că cresc consumul cu 50%, adică să-l măresc la 150 de căpșuni 🍓 / lună.

Astăzi sunt în aprilie 2026, iar din iulie 2025 nu am modificat cu nimic numărul mediu de căpșuni pe care le consum lunar. Tot 150 au rămas.

Dacă ar fi să compar aprilie 2026 cu aprilie 2025, cu siguranță, văd o creștere de 50% (adică cu 50 căpșuni 🍓 mai mult pe lună).

Atenție! Numărul meu de căpșuni nu s-a modificat din iulie 2025. Ce am făcut mai sus a fost să compar o perioada în care mănânc mai multe față de una în care obișnuiam să mănânc mai puține.

În iulie 2026 voi trage din nou linie și mă voi întreba care este creșterea medie anuală a numărului de căpșuni 🍓 pe care le consum față de iulie 2025?

În iulie 2025 aveam 150 🍓, iar în iulie 2026 am 150 🍓. Creșterea aceea de 50%, brusc devine 0. Așa o să fie și la energie electrică (poate chiar o scădere că au început firmele să tragă de prețuri în jos când le-au plecat clienții spre Hidroelectrica).


Cum arată situația la noi față de restul vecinilor?

ERSTE (BRC) publică adesea prognoze și analize macroeconomice. Mie îmi place să centralizez datele pe care ei le pun la dispoziție și să compar România cu restul țărilor din regiune.

România are cea mai ridicată rată medie anuală a inflației din regiune (8,3% la finalul anului 2026) vs media CEE8 (3,9%). Atenție, nu rata la final de an, în decembrie, ci rata medie anuală, adică cu cât au crescut prețurile în medie în 2026 față de 2025.

Mai interesant mi se pare să vedem evoluția prognozelor. E de muncă, sigur, trebuie să căutăm rapoartele pe site-ul lor, să le comparăm, dar altfel nici nu avem cum să înțelegem evoluția.

În mai 2025, Comisia Europeană se aștepta ca inflația medie anuală în 2026 să fie de 3,9%. În septembrie 2025, ERSTE a venit cu o prognoză de 6,2%. Comisia, ulterior, în noiembrie 2025 și-a revizuit-o la 5,9%.

În următoarele luni, ERSTE a continuat să-și revizuiască prognoza privind inflația medie anuală din 2026, crescând ușor de la 6,5% în decembrie 2025 la 7,2% în februarie 2026. Saltul major a fost în mai 2026, înregistrând o creștere de 0,9pp - efectul războiului din Iran.


Tips & tricks 💡

Fiecare Raport asupra inflației vine cu foarte multe date gata de vizualizat. BNR ni le pune la dispoziție și ne zice: hai, luați-le, puneți-le în grafice și nu mai dați doar screenshot-uri din ce publicăm noi.

Nu trebuie să le cerem prin 544/2001, nu trebuie să ne ducem în zone ascunse din site-ul lor. Sunt efectiv la 2 click-uri distanță.


Mesaj de la Cristi 🏓

Încet-încet putem să începem să discutăm și despre posibile subiecte. Putem începe simplu — gândiți-vă la ce întrebări ați vrea să elucidați pentru public sau ce ați documenta după primele întâlniri și aha-uri. Pot fi idei sau întrebări exprimate și în 2-3 propoziții, nu mai mult în această fază. Puteți să mi le trimiteți pe mail până la finele weekendului și începem așa un ping-pong:

De exemplu: mă interesează să aflu care este impactul ouălor asupra inflației. Au crescut prețurile? Dacă da, de ce? Cu cât a contribuit această creștere la creșterea generală a prețurilor? 🥚


⭐️ Sesiunea de săptămâna viitoare începe la 17:30 și se termină la 19:15. ⭐️ Pentru cei care vor să mai stea, să comentăm la rece discursul lui Mugur Isărescu, mai rămânem până la 20:00.

Read more